Pregătire Examen Cambridge Starters (Pre A1) în Dumbrăvița și Timișoara

Primul examen Cambridge pe care copilul tău îl poate susține!

Cambridge Starters este primul examen din seria Cambridge Young Learners și marchează un moment frumos în parcursul educațional al copilului tău — primul pas concret, cu certificat internațional, în limba engleză.

Copiii care susțin Cambridge Starters la Activity au deja o bază solidă, construită în ritmul lor. Examenul vine ca o confirmare naturală a ceea ce ei știu deja și pot să facă.

Rata de promovare: 100% la examenele Cambridge

Alătură-te celor 3000+ părinți mulțumiți din Timișoara și Dumbrăvița!

Primul examen Cambridge e un moment mare — și pentru copil, și pentru tine. Hai să vorbim despre cum îl pregătim, pas cu pas.

Completează cu numărul tău de telefon mai jos, iar noi te contactăm în maxim 4 ore (de luni până vineri).

Doar informații utile, fără nicio obligație de înscriere.

Ce este examenul Cambridge Starters?

Cambridge English: Starters, cunoscut și ca Pre A1 Starters, este primul nivel de examinare din suita Cambridge Young Learners (YLE). Este un examen creat de Cambridge University Press & Assessment — aceeași instituție care dezvoltă examenele Cambridge de peste 100 de ani.

Starters este gândit special pentru copiii care fac primii pași în limba engleză. La acest nivel nu există conceptul de „a trece” sau „a pica” — copilul primește de la 1 până la 5 scuturi pentru fiecare probă, care arată cât din acea abilitate a fost asimilată și cât mai rămâne de învățat. Pe lângă faptul că acest tip de scor face ca experiența examenului să fie una pozitivă, îi arată totodată elevului dacă este pregătit să facă pasul următor și să susțină Movers, al doilea examen din această serie.

Examenul corespunde nivelului Pre A1 din Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR) — echivalentul primelor competențe funcționale într-o limbă străină.

Oferim continuitate în învățare. La Activity copilul tău poate studia de la primele cuvinte până la nivelul de engleză avansat C2.

Pentru cine este examenul Cambridge Starters?

Cambridge Starters este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani (orientativ), care au studiat limba engleză pentru o perioadă de aproximativ 100 de ore sau mai mult.

La Activity, copiii care se prezintă la Starters au de regulă între 7 și 9 ani și au parcurs cel puțin un an de studiu sistematic cu noi la o grupă de gramatică. Nu grăbim niciun copil spre examen — lăsăm profesorul, care cunoaște fiecare elev în parte, să recomande momentul potrivit.

Cambridge Starters este potrivit pentru copilul tău dacă:

  • Înțelege instrucțiuni simple în engleză (ex: „Point to the dog”, „Colour the ball red”)
  • Poate răspunde la întrebări scurte despre sine (nume, vârstă, culori preferate)
  • Recunoaște și numește obiecte familiare, culori, animale, părți ale corpului
  • Poate scrie cuvinte simple și numere
  • Se simte confortabil vorbind câteva propoziții în engleză cu profesorul

Ce conține examenul Cambridge Starters?

1. Listening (Ascultare) — aproximativ 20 de minute

Copilul ascultă conversații scurte și realizează sarcini variate: asociază nume cu personaje dintr-un peisaj unindu-le cu o linie, selectează obiectul potrivit dintr-o serie de trei, scrie nume sau numere, sau colorează elemente urmând indicații bazate pe prepoziții de loc. Proba are 20 de întrebări grupate în 4 părți.

2. Reading & Writing (Citire și Scriere) — 20 de minute

Copilul citește cuvinte, propoziții scurte și texte simple, apoi răspunde — bifează, scrie un cuvânt sau completează cu „yes” / „no”. Sunt 25 de întrebări în 5 părți. Nu se cere scrierea de propoziții complexe — doar cuvinte singulare sau răspunsuri foarte scurte.

3. Speaking (Vorbire) — 3–5 minute

Copilul poartă o conversație în două părți cu un examinator. În prima parte răspunde la întrebări simple legate de o imagine, ajutându-se de cartonașe („What colour is it?”, „Do you have a…?”, „Tell me about the…”). În a doua parte, întrebările despre lucruri familiare — familie, activități preferate, rutina zilnică — îl ajută să vorbească despre propriile experiențe într-un schimb scurt și prietenos.

Cum pregătim copiii pentru Cambridge Starters la Activity

Ce face pregătirea la Activity diferită?

La Activity, copiii care optează pentru Cambridge Starters au deja în spate experiența cursurilor noastre de engleză — lecții în care au învățat să comunice, să asculte și să se exprime cu încredere.

Materiale didactice de la British Council

Pregătirea Cambridge la Activity se bazează pe materiale de la British Council. Copilul tău lucrează cu conținut aliniat exact la ce va întâlni în ziua examenului.

2 Ședințe x 45 de minute

Cu 50% mai mult timp de exersare decât o oră standard de 50 de minute. Copilul vorbește, ascultă și interacționează — nu doar stă și notează.

Grupe de maxim 11 elevi

Profesorul vede fiecare copil, îi cunoaște ritmul și știe exact când e pregătit pentru examen.

Profesori formați în pedagogia Activity

Calificați, instruiți intern, cu accent pe comunicare reală și pe starea emoțională a copilului.

Atenție la emoțiile copilului

Profesorii sunt atenți la semnalele de anxietate și adaptează ritmul pregătirii. La Activity, examenul e o „aventură" — nu o sursă de stres.

Feedback & comunicare stabilă

Primești raport de progres de două ori pe an și comunicare directă cu profesorul pe tot parcursul pregătirii. Știi mereu unde se află copilul tău și ce urmează.

Ce primește copilul tău după examenul Cambridge Starters

După susținerea examenului, copilul primește un certificat Cambridge oficial, emis de Cambridge University Press & Assessment. Certificatul include rezultatele pe fiecare probă, exprimate în scuturi (shields) — de la 1 la 5.

Certificatul Cambridge Starters este recunoscut internațional și reprezintă primul document oficial care atestă competențele de limba engleză ale copilului. Pentru mulți dintre elevii noștri, e un moment de mare mândrie — și pe bună dreptate.

Rezultatul nu este doar un certificat — numărul de scuturi obținute arată concret dacă elevul este pregătit să avanseze spre următorul nivel, spre exemplu examenul Cambridge Movers.

La Activity, organizăm în fiecare an o ceremonie de premiere Cambridge, unde copiii primesc certificatele în fața părinților și a colegilor. E un moment pe care îl celebrăm împreună.

copiii de la gala cambridge la Activity

Întrebări frecvente

Cambridge recomandă examenul Starters copiilor cu vârsta de la 6 ani în sus, care au studiat limba engleză pentru aproximativ 100 de ore. La Activity, majoritatea copiilor care susțin Starters au între 7 și 9 ani.

Nu recomandăm examenul dacă simțim că un copil nu este pregătit emoțional sau lingvistic — preferăm să așteptăm decât să creăm o experiență neplăcută.

Nu în sensul tradițional. Cambridge Starters nu are barem de promovare/nepromovare. Fiecare copil primește un certificat cu rezultatele exprimate în scuturi (shields), de la 1 la 5 pe fiecare probă (maximum 15 scuturi în total). Este o evaluare pozitivă, gândită să încurajeze, nu să penalizeze.

Pregătirea se desfășoară într-o perioadă specifică a anului școlar (ianuarie-aprilie). Copiii care optează pentru examenul Cambridge beneficiază de sesiuni dedicate de pregătire, pe lângă cursul obișnuit de engleză. Astfel, ei ajung la examen cu încredere și cu competențele bine consolidate.

Cambridge Young Learners (YLE) are 3 niveluri progresive: Starters (Pre A1), Movers (A1) și Flyers (A2). Starters este cel mai accesibil nivel, potrivit copiilor la început de drum. După Starters, copilul poate continua cu Movers și apoi Flyers, urmând traseul natural de progres. La Activity, ghidăm fiecare copil prin acest traseu, pas cu pas.

Examenul se susține la un centru de examinare Cambridge autorizat. Activity este centru de pregătire Cambridge — noi pregătim copiii, iar examenul propriu-zis are loc la un centru de examinare din Timișoara sau din zonă, conform calendarului Cambridge oficial.

Profesorii Activity evaluează continuu progresul fiecărui copil. Când considerăm că un elev este pregătit, discutăm cu părinții și recomandăm înscrierea la examen. Oferim și o sesiune de simulare înainte de examen, pentru ca cei mici să știe exact la ce să se aștepte. Dacă dorești o evaluare inițială, te invităm la o discuție gratuită la sediul nostru din Dumbrăvița.

Care este următorul pas?

Dacă simți că e momentul potrivit — sau dacă vrei doar să afli mai multe — suntem aici.

Dacă simți că micuțul tău a depășit deja nivelul de începător și este pregătit pentru un pas mai mare, descoperă ce presupune examenul Cambridge Movers (A1) — următorul nivel din traseul Young Learners sau descoperă toate examenele Cambridge pe care le pregătim la Activity.

Primul examen Cambridge e un moment mare — și pentru copil, și pentru tine. Hai să vorbim despre cum îl pregătim, pas cu pas.

Completează cu numărul tău de telefon mai jos, iar noi te contactăm în maxim 4 ore (de luni până vineri).

Doar informații utile, fără nicio obligație de înscriere.

Cum ajungi la noi?

Strada Etolia nr.36, Dumbrăvița, Jud. Timiș

Pe aplicatiile Google Maps & Waze puteți căuta “Activity – Cursuri de engleza copii & Afterschool”